Noi gesturi în Talkback cu Android 11

Probabil că fiecare a auzit de o vreme de faptul că Google vrea să implementeze în Talkback gesturi de navigare după modelul celor de la Apple, adică gesturi multiple sau ca să fiu mai exact gesturi cu mai multe degete, dublu sau triplu tap și așa mai departe.
Ele vor lucra destul de bine inclusiv cu gesturile angulare care le avea până acum Android, așa că vom putea beneficia de ambele situații în același timp.
Deși gesturile sunt încă la nivel experimental, totuși, pentru cei ce au versiunea 11 de Android pe telefoanele lor, acestea pot fi probate de îndată ce au fost activate.
Pentru activarea gesturilor multiple mergeți în configurări/accesibilitaate/talkback/setări talkback,, derulați în jos până la setări diverse și faceți tap pe setări dezvoltator. În această secțiune chiar jos de tot este butonul gesturi multiple. Activați-l și apoi aruncați o privire peste lista de gesturi de mai jos.
Gesturile pot fi configurate și după preferințe, însă pentru moment să ne rezumăm la cele standard.

Gesturi generale

  • Un singur tap cu două degete oprește vorbirea talkback
  • tap dublu cu două degete oprește șipornește fișierul media sau răspunde și închide apelul
  • Două degete triplu tap citește de la elementul următor
  • Un sigur tap cu trei degete deschide meniul global contextual
  • Glisare cu trei degete la stânga și la dreapta comută între elemente ca în rotorul i.O.S. iar odată aleasă setarea ce se dorește ajustată, cu o glisare în sus sau jos ajustați valoarea.

Dacă e să vorbim de navigarea standard prin sistem atunci avem următoarele gesturi:

  • Patru degete glisate în sus ne aduce în pagina home
  • Patru degete glisate în jos ne duce la notificări
  • Patru degete glisate la dreapta ne duce înapoi
  • Patru degete glisate la stânga ne deschide aplicații recente
  • trei degete glisate în sus deschide librăria de aplicații
  • trei degete glisate în jos deschide setări rapide

Dacă e să vorbim de gesturi necesare în editare atunci avem următoarele:

  • două degete un singur tap și menține dacă vreți să începeți sau opriți o selecție
  • trei degete dublu tap va copia selecția
  • trei degete dublu tap și menținere va tăia selecția
  • trei degete triplu tap va lipi conținutul clipboardului

Gesturi de derulare

Se poate derula în oricare direcție cu două degete glisate în direcția respectivă.
Patru degete un singur tap va activa ignorarea următorului gest talkback. Un mic sunet va fi generat când ignorarea începe și când se termină. Util celor care vor să facă gesturi în afara talkback fără a-l mai dezactiva.
Patru degete dublu tap pornește accesibilitatea cu opțiunea implicită
Patru degete dublu tap și menținere deschide selecția opțiunilor de accesibilitate dacă aveți mai mult de una activată.
Dacă le-ați experimentat pentru o vreme și funcționează OK, sau dacă aveți alte experiențe interesante cu Android 11 dați-ne de știre, căci și alți nevăzători așteaptă să scoată tot ce se poate de la dispozitivele lor cu acest sistem de operare.

Lasă un răspuns